Aventura și escalada pentru copii – hobby sau afacere? Prima parte
PREAMBUL
Cei aproape de 3 ani de antreprenoriat în zona serviciilor de aventură și educație non-formală pentru copii și familie au reprezentat pentru mine un test dur; nevoii de adaptare la contextul socio-economic al României i s-a opus mereu o inflexibilitate a standardelor de etică și de securitate presupuse de lucrul cu copiii.
Cunoscând afacerea din interior am contemplat uimit curajul celor care într-un fel sau altul doreau să ne calce pe urme. Deschise în mall-uri bucureștene, proiecte indoor de aventură asemănătoare au avut un drum scurt, de numai 1 an de activitate, motivul acestor eșecuri fiind costurile fixe foarte mari (chirie și personal).
Cu toate acestea entuziasmul celor care vin din urmă rămâne ridicat; continui să primesc constant întrebări de la cei care sunt gata să construiască în țară săli de escaladă și aventură pentru copii.
Lor, dar și mie, le este util articolul de față. Pe ei acest material îi va ajuta să descopere lumea serviciilor indoor și outdoor de aventură pentru copii și familie. Pe mine acest articol m-a ajutat să intru în dialog cu cei care, deși reprezintă concurența, mi-au răspuns cu amabilitate și răbdare la întrebări, ocazie cu care le mulțumesc încă o dată.
GRUPURI ȚINTĂ DE CLIENȚI
Orice afacere trebuie să își cunoască potențiala piață de desfacere. În cazul de față clienții sunt copiii.
Nevoile acestora variază însă foarte mult funcție de vârstă. Este important să evaluăm corect dezvoltarea fizică și emoțională a copiilor, precum și capacitatea lor de a înțelege și urma instrucțiuni. Ne va fi mult mai ușor ulterior să le propunem activități relevante și să le alocăm corect resurse.
În cazul activităților de aventură și escaladă, acolo unde motricitatea, discernământul și dezvoltarea emoțională sunt critice, este nevoie de experiență pentru a doza corect traseul copiilor. Din fericire autorul acestui articol este probabil singurul din România care a lucrat non-stop timp de aproape 3 ani cu peste 8.000 de copii, preadolescenți și adolescenți în activități de aventură, escaladă și educație non-formală, atât indoor, cât și outdoor.
Consider pregătit pentru aventură și escaladă un copil de minim 4 ani. Șocul unei căderi în ham, chiar de la înălțime de 15 cm (spațiul de manevră presupun de lonjele de siguranță) poate fi preluat într-o manieră foarte dură de un copil care nu are sistemul osos consolidat. Că motricitatea fină este slab dezvoltată la preșcolari nu ar trebui să fie un secret pentru nimeni; nu ne putem aștepta de la un copil care nu știe să țină corect lingurița în mână să manipuleze impecabil carabinele de siguranță care sunt mai mari decât palma sa.
Dincolo de aceste aspecte, sper evidente pentru toți, intervin altele un pic mai subtile. „Curajul” de a lucra la înălțime la vârste fragede este sinonim în multe cazuri cu incapacitatea de a evalua corect pericolele și cu un instinct de conservare insuficient dezvoltat. Majoritatea „experiențelor” de aventură și escaladă, trăite la vârste mai mici de 4 ani, pierd testul timpului.
Din acest motiv, în activitățile de aventură și escaladă, indoor și outdoor, recomand următoarea împărțire a copiilor pe grupe de vârstă:
Preșcolari: 4-6 ani, cu mențiunea că marea majoritatea a copiilor de 4 și 5 ani vor avea nevoie de instructor personal care să îi asigure corect în zona de aventură. Statistic, la această vârstă, copiii nu pot manipula singuri carabinele de siguranță. De asemenea, aproximativ o treime din copiii de 6 ani vor avea nevoie, din aceleași motive, de instructor personal;
Important de menționat, la această vârstă interesul pentru aventură este net superior celui pentru escaladă. Motivele pentru care se întâmplă acest lucru sunt gestionarea mai bună a lucrului la înălțime în cadrul activităților de aventură, precum și sentimentul de distracție și descoperire oferit de această activitate.
La polul opus, escalada însemnă efort susținut și înălțimi prea mari pentru această vârstă.
Școlari: 7- 9 ani. La această vârsta motricitatea fină și gradul de dezvoltare emoțională se îmbunătățesc rapid, iar copiii devenind autonomi în activități. Este o vârstă la care atenția și efortul acestora trebuie canalizate în direcțiile corecte, din acest motiv este de datoria părinților și a instructorilor să îi provoace la activități care îi scot constant din zona de confort.
La această vârstă încep să se trieze copiii atrași de escaladă, aceștia putând fi supuși cu o frecvență mai mare la această activitate. Inițierea și perfecționarea sunt recomandate, iar antrenamentul riguros trebuie introdus cu discernământ, escalada fiind o activitate destul de susținută pentru tendoane și ligamente.
Nu în ultimul rând, activitățile de aventură outdoor au rolul de a-i ajuta să se integreze mai ușor în grupuri noi și să lucreze în echipă.
Preadolescenți: 10-14 ani. Au un grad ridicat de autonomie și o capacitate mare de analiză și sinteză. Este momentul ideal pentru a fi introduse experiențe educative prin aventură outdoor care să le crească gradul de independență și autonomie.
Pentru a-i atrage către activități fizice (aventură și escaladă) trebuie speculate spiritul de competiție și nevoia de recunoaștere. Lucrurile însă trebuie gestionate atent, deoarece teama de eșec și autoevaluarea inferioară în raport cu grupul din care fac parte pot inhiba participarea la aceste activități.
De asemenea, preadolescența este momentul ideal pentru introducerea unui antrenament riguros în escaladă pentru pasionați.
Adolescenți: 15-19 ani. Aventura și escalada sunt asociate în egală măsură cu sportul și distracția. În acest moment trebuie gândite fie activități recreative, de agrement, fie un program intens de antrenament pentru cei care practică aceste activități.
Experiențele educative outdoors trebuie altoite cu subiecte care le vor fi utile în dezvoltarea lor profesională ulterioară.
Nu în ultimul rând, este vârsta în care adolescenților trebuie să le fie încredințate responsabilități tot mai mari.
OBSERVAȚII:
- Cățărarea în parc pe liane nu face din copil un expert în escaladă. Mai mult, nu îl pregătește sine qua nonmental pentru activități care au loc la o înălțime mai mare de 2,5 metri.
- Indiferent de ce ne spun unii experți în parenting, există un timp pentru orice. Copiii neavând discernământ, este de datoria noastră să le ghidăm corect traseul de dezvoltare, chiar și atunci când acest lucru presupune (și) un grad variabil de fermitate și manipulare. Până la urmă nimeni, niciodată, nu a vrut să iasă din zona de confort de bună voie.
- Este la fel de adevărat că acei părinți care pun o presiune mult prea mare pe copii riscă să genereze foarte multă frustrare, iar pe termen mediu și lung aceasta degenerează în repulsie față de activitățile „nepopulare”.
- Descrierea propriului copil drept „cățărător foarte bun” și „curajos” se bazează pe o experiență limitată. Instructorilor de aventură și escaladă, cărora le-au trecut prin mâini sute, poate mii de copii, pot face o evaluare mult mai obiectivă.