Criză. Prezent și Viitor

CONTEXT

De mai bine de 2 săptămâni existența noastră se rezumă la COVID-19, măsuri de prevenție și distanțiere socială. Majoritatea suntem speriați de „inamicul nevăzut” care ne poate infecta și transforma în vectori ai virusului.

Izolați de lume prin „tele-muncă” sau șomajul tehnic impus de starea de urgență, majoritatea se concentrează pe „lupta împotriva inamicului nevăzut”.

GÂNDURI DE CRIZĂ

Cumva nu reușesc să rezonez deloc cu panica generată de perspectiva contaminării cu corona. Înțeleg riscurile, respect măsurile de prevenție, însă sunt conștient că pe întreg mapamondul, prin măsuri coercitive de distanțiere socială, lucrurile pot fi doar întârziate, în niciun caz oprite. Cu toții așteptăm în hibernare ziua în care se va descoperi un vaccin eficient împotriva COVID-19.

Încă de la debutul crizei, am fost mult mai preocupat de implicațiile economice ale noului cotidian. Moartea clinică a unor întregi sectoare economice, scăderea veniturilor și a lichidităților, creșterea lentă a prețurilor și, nu în ultimul rând, lipsa de apetit pentru achiziția oricărui produs sau serviciu care iese din sfera strictului necesar, a generat o criză mondială fără precedent. Aceasta este resimțită diferit pe plan local, funcție de standardul de viața anterior crizei și măsurilor de protecție socială și financiară acordate de fiecare guvern în parte.

Și în ograda noastră Guvernul a venit cu măsuri de protecție socială, cea mai importantă fiind plata șomajului tehnic. Din păcate, de această măsură pot beneficia numai angajații în economia albă, ai căror angajatori au lichidități pentru a le plăti șomajul la sfârșitul lunii, nu atunci când Statul le va livra banii în cont, adică cu câteva luni întârziere.

Mai precis, beneficiarii acestor măsuri de protecție socială sunt corporatiștii. Angajații IMM-urilor autohtone, care până de curând concurau la baionetă pe o piață în care portofoliul de clienți era reglat de un singur parametru – prețul cel mai mic la servicii și produse – s-au trezit în stradă.

Mai interesant decât volumul de falimente în rândul jucătorilor locali a fost viteza cu care acesta s-a instalat. Singura explicație este faptul că IMM-urile autohtone, prinse în menghina marjei de profit mici și a costurilor fixe tot mai mari, nu mai aveau demult lichidități. Mai pe românește, chiria și costurile de personal tot mai mari, precum și presiunea de a menține tarifele tot mai jos posibil, au redus la 0 lichiditățile pentru zile negre. Ori zilele negre au venit.

Dacă adăugăm și celelalte ingrediente ale antreprenorialului local de subzistență, respectiv uzura dată de un sistem fiscal imprevizibil, concurența neloială a marilor companii internaționale care, pe lângă capitalul de import, beneficiau de tot felul de avantaje fiscale oferite de Stat și dificultățile tot mai mari în a găsi angajați, putem înțelege mai bine ce IMM-urile locale s-au prăbușit asemenea unui castel de cărți de joc.

Acum avem mai mulți șomeri și mai puțini contribuabili la bugetul de Stat. Și pentru că o problemă (socială) nu vine niciodată singură, o mare parte a diasporei care nu a reușit să ne integreze în spațiul comunitar revine acum acasă, la fel de săracă și de puțin atractivă pe piața muncii ca în momentul în care a ales calea pribegiei.

În acest context devine și mai clar cum corporatiștii care se bucură (încă) de shopping online, vor deveni rapid o minoritate. Majoritatea își consolidează rândurile, chiar în momentul când scriu aceste rânduri, din șomerii generați de falimentul antreprenorialului de subzistență și de remigrarea diasporei neintegrate în țările de destinație. Iar acest fenomen social abia a început.

SPECULAȚII ASUPRA VIITORULUI

Din camera de alături îmi aud nevasta cum oferă suport IT pentru software medical cuiva din Franța. Know-how-ul, mobilitatea, autonomia, costurile logistice reduse și domeniul ei de activitate o fac utilă și necesară pe termen mediu și lung.

Nu același lucru îl pot spune despre mine. Eu trebuie să conving societatea că îi sunt încă util, fie speculând noile nevoi ale acesteia, fie inventând niște nevoi noi, pe care ulterior să le satisfac. Adică antreprenoriat de modă nouă.

Amândoi suntem două extreme, nereprezentative pe piața muncii. Majoritatea aparțin încă sistemului clasic, în care, pentru a-ți putea desfășura activitatea, ai nevoie de un cadru de proceduri și standarde bine definit, de o logistică complicată și de straturi succesive de management. Adică costuri fixe importante pentru angajator.

Tocmai aceste costuri fixe vor inhiba relansarea post-criză a economiei în forma cu care eram obișnuiți. Amintirea lunilor în care chiriile și costurile de personal au fost plătite fără a genera venituri, precum și scăderea dramatică a lichidităților, vor obliga mediul privat să regândească arhitectura propriei afaceri. Protecția socială și responsabilitatea față de angajat vor scădea, contractele de muncă pe termen nedeterminat vor deveni tot mai rare, ele fiind înlocuite cu contracte pe perioadă determinată sau contracte de colaborare / prestări servicii. Outsourcing-ul și leasing-ul de personal vor deveni tot mai uzuale.

Criza cel mai probabil va mai dura câteva luni, suficient pentru ca cei care trăiesc de pe o zi pe alta să fie obligați la fapte anti-sociale. Din păcate lucrurile nu se vor ameliora imediat post-criză. Prudența consumatorilor și inerția distanțierii sociale vor face să mai treacă mult timp până ce lucrurile vor reintra pe un făgaș mai relaxat.

În toată această perioadă, forța de muncă va cunoaște un regres în ceea ce însemnă specializarea și domeniile de nișă. Pentru a supraviețui în noua paradigmă carpe diem, oamenii vor recurge la antreprenoriatul de subzistență, alcătuit din mai multe proiecte / joburi part-time, care presupun o calificare variată.

Cei care își permit atât material, cât și ca abilități și cunoștințe, vor lucra tot mai mult de acasă. Din acest motiv, sunt de evitat investițiile în garsoniere sau apartamente de 2 camere. Apartamentele viitorului trebuie musai să includă un birou izolat fonic, cu conexiune bună la Internet și posibilitatea de a face video-conferințe.

Îmi e foarte greu să intuiesc cum va arăta societatea viitorului. Simt că ne aflăm pe muchie de cuțit între globalizare și naționalism, între stat totalitar și o societate deschisă, care a înțeles că o abordare socială este benefică tuturor.

Pentru a afla răspunsul la aceste întrebări ne trebuie un pic de răbdare în aceste vremuri în care pare că timpul și-a pierdut răbdarea. 

Fotografia din coperta acestui material a fost realizată de Kevin Ku și publicatpă pe Unsplash.

corona, COVID-19, prezent, viitor