Despre

Alexandru Codreanu » Despre

Practic activitățile montane și alpine de peste 20 de ani, în 1995 devenind voluntar în cadrul organizației „Cercetașii României”, în cadrul căreia care am participat la numeroase tabere naționale și internaționale.

Începând cu anul 1998 devin membru al Alpin Club Carpatic, fiind inclus din anul 1999 în echipa Sportin Extrem București, cu care particip la numeroase concursuri naționale de escaladă sportivă.

În 2003 devin instructor de escaladă acreditat de Federația Română de Alpinism și Escaladă (FRAE).

În același an fondez NoGravity Club, un proiect dedicat educației prin aventură și popularizării geoștiințelor în rândul copiilor și tinerilor.

Din păcate niște accidentări mai severe și serviciul solicitant fac ca activitatea mea alpină să devină ocazională până în anul 2014, când revin în țară.

În anul 2017 devin ghid montan și manager în turism acreditat de Ministerul Turismului.

Începând cu toamna anului 2018 revin în echipa Carpatic, unde mă ocup de activitatea de marketing și promovare a sălii de escaladă Carpatic.

Din toamna lui 2019 am intrat în echipa magazinului Decathlon Băneasa, unde după o ucenicie foarte utilă, am preluat proiectele de B2B și sustenabilitate ale magazinului.

Din 2021, în paralel cu proiectele de educație prin aventură pentru tineri și adulți, mă implic în diferite proiecte de marketing digital, dar și ocazional în proiecte de prospecțiune seismică.

În 2023 reinventez NoGravity Club și lansez Educație Montană în Școli și Licee, un proiect de suflet care are un succes neașteptat în București și se extinde la nivel național începând cu ianuarie 2024.

Contactează-mă

Proiecte non-profit de educație prin aventură

Club montan pentru copii și adolescenți NoGravity.

Proiecte Outdoors pentru adulți, copii și familie

Meniu