Echipamentul nu poate suplini experiența. Inclusiv pe munte!

ianuarie 31, 2021

Joi dimineața ne-a sunat un potențial client, să ne întrebe dacă se mai ține tura din Crai. Era derutat de interesul modest arătat evenimentului nostru de Facebook. I-am răspuns că da, se mai ține.

– Câți participanți sunt? ne-a întrebat curios.
– Momentan sunt 3 înscriși, i-am răsuns noi dezamăgiți.

Dezămăgirea lui a depășit-o însă mult pe a noastră.
– Doar 3?! Eu sunt obșinuit cu grupuri de 50! Mă voi mai gândi.
– Vă așteptăm cu drag. Vă rugăm să ne comunicați până la sfârșitul zilei dacă doriți să participați, i-am răspuns fără nicio speranță ca va reveni. Și am avut dreptate.

Era o vreme în care la drumețiile cu autocarul participau numai copiii din ciclul gimnazial și liceal. Organizatorii erau cadre didactice care închesuiau 2 clase și membrii propriilor familii într-un autocar, după care porneau la drum către tot felul de destinații unde puteau servii o supă de pui, șnițel cu cartofi prăjiți și un ecler.

Astăzi drumețiile montane cu autocarul au devenit normă! Tineri corporatiști și exponenți ai crizei vârstei a doua, alături de pensionari verzi, se înregimentează veseli să atace poalele munților, căutând adenalină, libertate și socializare în grup!

Rezultatul? Cozi interminabile de turiști echipați pestriț, având un nivel extrem de eterogem de experiență și nivel de fitness.

Nu ar trebui să uităm prea curând cum cu câtiva ani în urmă o avalanșă improbabilă a lovit în pădure un astfel de grup (de)organizat, iar participanții, alături de organizatori, nici nu și-au dat seama că sub zăpadă mai rămăsese un membru al grupului!

Efectele acestui turism de masă, alături de potența financiară a unora dintre practicanții lui, sunt însă și mai profunde. Din astfel de grupuri se nasc „experți” care își pot pune viața lor și a altora în pericol.

Ieri pe Piatra Mică, în condiții mai puțin optime de rafale de vânt, zăpadă înghețată și pe alocuri mixt (zăpadă + stâncă pentru necunoscători) am întâlnit un grup de 4 persoane tinere, în formă fizică bună, cărora le-am făcut loc la baza ascensiunii să ne depășească.

Mai sus, când treaba devenise mai serioasă, ne-am oprit cu toții să ne punem colțarii. Unul din membrii grupului vecin m-a rugat să îl asist să își pună colțarii noi-nouți, care nici nu fuseseră reglați pe bocanc.

Am stat astfel 5-10 minute în vânt, cu mâini goale, să îi reglez colțarii, după care să îi prind de bocanci (evident, tehnici și scumpi), timp în care mi-am neglijat echipa.

Din fericire pentru toată lumea, grupul vecin a înțeles repede că (numai) echipamentul nu poate suplini lipsa de experiență în pasaje mai delicate și au coborât.

Întâmplarea aceasta mă face să îmi amintesc de vremea când dorința de progres mergea mână în mână cu evaluarea corectă și cu un proces de învățare continuă de la cei cu experiență. Astăzi procesul de învățare a fost înlocuit cu sesiuni de shopping compulsiv al unor echipamente pe care nu te obosești să înveți să le folosești.

Din păcate este doar o chestiune de timp până când numărul accidentelor în care sunt implicate persoane foarte bine echipate, dar cu foarte puțină experință, va crește.

Departe de a fi ambasadorul ideii „nicio drumeție fără ghid montan” încurajez pe cei care se avântă pentru prima oară spre creste, mai ales iarnă, să înțeleagă că numai echipamentul nu este suficient pentru a te ajuta să termini traseu sau să rămâi în viață. Examenele se iau ușor numai online. Pe munte e viață reală, iar greșelile sau lipsa de experiență nu se iartă!

Proiecte non-profit de educație prin aventură

Inițiere în escaladă indoor pentru copii și adulți.

Proiecte Outdoors pentru adulți, copii și familie