Împăratul e gol. Necaz fără haz.

noiembrie 21, 2018

Era o vreme când umorul ne definea. Făceam haz de necaz pentru a putea trece prin tot felul de încercări. Azi e mai greu să faci asta. Este imposibil ca glumele să nu devină ofense pentru una din multele minorități etnice, culturale sau ideologice care alcătuiesc societatea extrem de eterogenă în care trăim.

Un articol dedicat atât presei de entertainment, cât și unei minorități inflamate a auditoriului paginii de Facebook Carpatic, care confundă simțul umorului cu discriminarea.

Deși dificil de experimentat, până aici lucruri încă par de înțeles. Absurdul se instalează abia atunci când devii neînțeles de cei care îți seamănă; când devii acuzat de lucruri de neînțeles pentru tine chiar de către cei care au același stil de viață ca și tine.

Atmosfera kafkiană devine completă când acuzele sunt legate de lucruri care nu numai că nu fac parte din bagajul tău cultural, dar de care ai dat deja dovadă în repetate rânduri că nu te definesc.

E greu să rămâi consecvent în aceste condiții. Asemenea personalului lui Negruzzi – Alexandru Lăpușneanu – te poți simultan corecta și consola spunându-ți că sunt proști, dar mulți. Apoi împăcat cu tine, te poți lepăda de credință într-o singură seară asemenea Sfântului Petru (unul din apostolii lui Isus pentru avangardiști). Și ulterior poți îngroșa rândurile mulțimii amorfe care laudă hainele cele noi ale împăratului (un basm occidental scris de Hans Christian Andersen pentru generația Coca-Cola).

Într-o bună zi, iată că ajunseră în cetate și doi pungași care se dădură drept mari meșteri țesători și spuseră că ei știau țese cea mai frumoasă stofă din întreaga lume. Nu numai culorile și desenele erau nemaipomenit de frumoase, dar hainele făcute din acea stofă aveau o însușire ciudată: se făceau nevăzute pentru orice om care nu își îndeplinea bine slujba sau care era mărginit la minte.

„Astea da haine strașnice!” gândi împăratul. „Cu ele îmi voi cunoaște mai bine supușii și-am să-i pot deosebi pe cei deștepți de cei proști. Da, îmi trebuie numaidecât această stofă magică.”

(…)

Fiecare se ferea, ca nu cumva să se observe că el nu vedea nimic. S-ar fi dat de gol numaidecât că e prost ori că e nevrednic de slujba lui. Astfel, niciodată hainele împăratului nu stârniră o admirație mai mare!

– Dar eu văd că n-are haine deloc, zise un copil mic.

– Doamne, ascultă glasul nevinovăției! șopti mama lui. Și de îndată rosti și mulțimea cuvintele copilului.

– Un copilaș zice că împăratul nu are haine deloc!

– N-are haine deloc! strigă, în sfârșit, norodul.

Împăratul fu grozav de jignit, căci i se păru că aveau dreptate. Așa era… Totuși, socoti în gând și luă următoarea hotărâre: „Orice-ar fi, trebuie s-o duc de-acum până la bun sfârșit!” Așa că își ridică cu și mai multă mândrie capul, iar curtenii ținură ca și mai înainte, cu respect, trena care nu era…

Nu credeam că se mai poate naște în societatea „liberă” de azi un nou caricaturist ca regretatul Mihai Stănescu. Din „fericire” corectitudinea politică face ca cenzura comunistă de pe vremea domniei sale să pară o glumă. Înainte glumele noastre erau moderate de Securitate. Azi te moderează cu reclamații la CNCD cetățeni implicați în viața cetății, dar al naibii de lipsiți de simțul umorului. În aceste condiții, curajul nebun al lui Stănescu poate fi abia astăzi, după 30 de ani de libertate, reprodus.

Inflația discriminării a început să nască monștrii. Corectitudinea politică, pe lângă cenzura exprimării libere și o aliniere brutală la discursul (nu valorile reale ale) societății, începe să ne jignească inteligența. Ce vom face cu necazul nostru când nu vom mai avea haz?

,

Inițiere în escaladă la Cuca, 11 mai 2019

Tură de 1 zi pe rută Valea Crăpăturii – Cabana Curmătura – Prăpăstiile Zărneștilor, 18 mai 2019

Adrenalină pe Valea lui Stan, 25 mai 2019