Profitați de ultimii ani ai turismului montan din România
Cu ceva timp în urmă am investit destul de mult timp, energie și bani în a mă atesta ca ghid montan. Ca totul să fie ca la carte, am înființat și un SRL care eliberează facturi celor îmi folosesc serviciile, aceste venituri fiind taxate de Stat. Am considerat acest demers necesar în încercarea mea de a face bani LEGAL din activitățile care îmi fac plăcere.
În prezent aloc destul de mult timp (re)verificării traseelor cunoscute și descoperirii de noi trasee, un lucru extrem de util într-o societate care poate schimba radical mediul înconjurător cu o viteză amețitoare.
Din păcate documentările mele din ultimii 2 ani m-au învățat un singur lucru: turismul montan a devenit o lecție obligatorie pentru cei care vor să experimenteze modul facultativ de aplicare a legislației de protecția mediului în România.
Ca turist ești informat în parcuri și rezervații naturale și naționale ce drepturi și obligații ai. Ești taxat pentru acces, ești tras de urechi dacă arunci un șervețel pe jos sau pui cortul în spații neamenajate. Există bariere de acces auto pe toate forestierele de acces în parcuri și rezervații, iar rangerii veghează din mașini de teren achiziționate recent pentru ca noi, turiștii, să lăsăm natura așa cum am găsit-o. La polul opus, versanți întregi din aceleași rezervații și parcuri sunt defrișați inexplicabil.
În discuțiile tete-a-tete pe care le-am avut nu o dată cu rangerii despre aceste tăieri, răspunsul a fost invariabil același: acolo sunt alte interese, cei care taie pădurile din parcuri și rezervații sunt o specie protejată, de ei nu se poate atinge nimeni.
Trist este că și SRL-ul meu, prin taxele plătite la Stat, finanțează această protecție a celor fără de lege. Mai precis, taxele plătite de mine „ajută” ca în câțiva ani să rămân fără obiectul muncii: pur și simplu turismul montan va dispărea, putând fi în cel mai bun caz înlocuit cu excursii didactice despre antropizarea mediului, concomitent cu distrugerea completă a ecosistemelor și declanșarea unor catastrofe naturale de tip spălare de sol, alunecări de teren, inundații, etc.
Nici rangerii care se uită strategic în altă parte nu vor scăpa de această viitură; vor fi înlocuiți de mari experți în refacerea ecosistemelor, reîmpăduriri, stabilizare de versanți, amenajări hidroameliorative, etc.
Dar va fi prea târziu, atât pentru mine, cât și pentru ei. Toți vom rămâne cu poze și amintiri de tipul „aici a fost cândva o pădure”.
Profitați de ultimii ani ai turismului montan din România. Bateți potecile Carpaților ca și cum mâine nu vor mai fi. Pentru că mâine nu vor mai fi!