Trecut și prezent alpin în Valea Jiului

Valea Jiului are cărbune. În trecut îl și exploata. Are și munți – Parâng-Retezat-Vâlcan-Godeanu, ce o înconjoară ca zidurile unei cetăți.

Odată cu industrializarea României, extracția de cărbune (începută de austro-ungari) este reluată de regimul comunist. Anii ’50 sunt marcați de (re)începerea activităților de explorare, pentru ca din anii ’60 să (re)înceapă exploatarea industrială a huilei.

Acest lucru a adus numeroase locuri de muncă bine plătite, cârciumi, dar și … foarte multe cluburi sportive. Diferitele întreprinderi din Valea Jiului care se ocupau cu explorarea și exploatarea cărbunelui se mândreau cu echipele proprii de: fotbal, navomodelism, aeromodelism, volei, handbal, șah, tir cu arcul, popice, judo, lupte libere, lupte greco-romane, tenis de masă, tenis de câmp, ski, gimnastică, rugby, speologie sportivă, orientare sportivă și … alpinism.

Rezultatele sportive foarte bune din Vale au fost confirmate de numeroase medalii naționale și internaționale. La acest lucru a contribuit foarte mult (și) motivația sportivilor. Aceștia erau scoși din producție și plătiți la nivelul muncii din subteran pentru a se antrena și pentru a merge în cantonamente. Era soluția preferată de lichidare a economiilor pentru industria minieră locală. Ca atare în Vale era o plăcere să fi sportiv.

Primele generații de alpiniști din Vale au fost foarte eterogene din punctul de vedere al membrilor. Aceștia proveneau din rândul minerilor, al practicanților de ski sau speologie sportivă și al geologilor. Petrila (A.S. Jiul Petrila), una din cele mai mature exploatări de cărbune din România industrializată, devine pepiniera alpinismului din Vale. Mișcarea devine contagioasă, extinzându-se în Uricani (A.S. Retezat Valea de brazi), apoi Lupeni (A.S. Minerul Lupeni), și mai nou în Vulcan (Sala de escaladă „Fără limite”).

Din păcate sportul nu se poate susține numai cu entuziasm. După anii ’90, pe măsură ce minele de cărbune sunt considerate ineficiente economic, sportul începe să fie privit ca un moft. În Petrila, unde nimeni nu mai venea din spate, este prima localitate din Vale în care alpinismul se stinge. Lupeniul îi urmează la scurt timp, Uricani încăpățânându-se să reziste încă o perioadă grație copiilor formați de Sorin Sanda și Sorin Inel.

În prezent în Valea Jiului sunt deschise noi zone de cățărat, cum sunt Falezele de la Câmpușel, Cheile Roșia, Peretele de carton din Mierlaș sau Cheile Valea de brazi.

Există totuși speranță legată de viitorul alpinismului și escaladei în Vale. În anul 2015, datorită eforturilor susținute ale lui Felipe Rissi Silva și ale soției lui, Janelle Silva, apare în Vulcan sala de escaladă „Fără Limite”, un vis, o dorință, o comunitate, ce a permis formarea unei noi generații de sportivi, pentru care escalada este în egală măsură educație și sport.

Cei care doresc să afle mai multe despre istoricul alpin al zonei sunt invitați să acceseze website-ul: http://cheilebalomir.xhost.ro/. Acesta este administrat de Sorin Inel, alpinist cu ștate vechi, născut și crescut în Vale. Domnia sa depune o muncă constantă de documentare a tradiției alpine (și nu numai) locale.

O listă completă a traseelor de alpinism și escaladă din Valea Jiului poate fi găsită pe pagina Centrului Național de Informare și Promovare Turistică Uricani.

Acest articol nu ar fi fost posibil fără atenta îndrumare a dlui. Sorin Inel, care m-a introdus cu răbdare în universul alpin din Valea Jiului. Tot domnia sa mi-a oferit permisiunea de a-i folosi colecția personală de fotografii. Pe această cale îi mulțumesc!

Câmpușel, Cheile Roșia, Istorie alpină, Lupeni, Petrila, Uricani, Valea Jiului, Vulcan